O vedetă de la Antena 1 este însărcinată! ”Îl așteptăm pe bebe 3”

Publicat: 01 dec. 2019, 10:04 Autor: Maria Apostol Vedete

Vestea vine după ce ea și colegii săi de la emisiune au ținut sarcina ascunsă până în al doilea trimestru. Viitoarea mămică a fost cea care a făcut publice primele fotografii cu burtica de gravidă în care se află bebe 3 al familiei sale.

Ruxandra Luca, reporter special la “Neatza cu Răzvan și Dani”, este însărcinată în patru luni și a ales să dezvăluite secretul intim printr-un articol postat pe blogul său personal.

Rândurile așternute sunt extrem de emoționante și a dezvăluit cum a reacționat atunci când l-a văzut prima dată pe bebeluș la ecograf, anunță cancan.ro.

”În burta asta cam lipită de coaste crește de aproape 16 săptămâni un pui de om. N-o fi mare burta, dar nici puiul nu-i prea mare, cam cât un măr, să zicem, dacă mărul ar avea mânuțe, piciorușe și o inimioară care să bată.

Aș vrea să spun că sunt fericită și atât, dar mai sunt și tare emoționată. Mi-e teampă de tot ce știu și de tot ce nu știu. Până la ecografia de 12 săptămâni, nici n-am putut să cred că sunt însărcinată, că se întâmplă cu adevărat, deși greața cumplită, oboseala și durerile de cap și de burtă, toate arătau schimbările mari prin care trecea corpul meu. Abia când am văzut la ecograf copilul din mine, al treilea copil al meu, conturat ca un pui de om și nu un simplu bob de mazăre, am plâns ca și cum m-al fi trezit din vis. (…). Mi-e teamă, mi-e drag, mi-e bucurie, mi-e emoție, mi-e iubire. ❤️ (…)”, a scris Ruxandra Luca pe blogul său.

Publicat: 01 dec. 2019, 10:04 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×